Ignorance is bliss

Stateam priveam si asteptam. Scaunul era foarte incomod, din lemn masiv, fara vreo pernita ceva si cu un spatar inalt tot din lemn din 5 coloane nerotunjite la margini, foarte incomode atunci cand te rezemai. Era cald iar fumul, lumina slaba si discutiile celor din jur creau o atmosfera placuta de cafenea boema.. pentru studenti.
Chelnerita era noua. Nu stia ce are la bar, fapt pentru care a trebuit sa fac vreo 2 incercari pana sa nimeresc ceva si purta pantofi cu tocuri inalte. Mare greseala cand ai de stat in picioare toata ziua. Plus ca era si uratica nu cred ca avea sa castige din bacsisuri prea mult.
Cafea se racise. Ma uitam in ceasca si ma gandeam “oare se poate muri la propriu de plictiseala?”.
Am prins din zbor un “Ma asculti?”
- Ah da.. desigur. Ma gandeam ca s-a racit cafeaua si nu stiu daca sa imi iau inca una sau sa imi iau un ceai.
- Ahh OK. Si cum spuneam… m-am intalnit cu ea la mall si i-am spus……
Mi-am mai luat un ceai negru cu lapte. Eram de acum fascinat de cat de mult poate vorbi despre.. nimicuri. Si fara sa se repete.
Nu m-a tinut mult fascinatia. Am continuat cu ce faceam putin mai inainte. La masa de langa un tip imbracat intr-un pulover gri cu anchior si lantisorul de argint cu cruciulita aferenta peste pulover, pantaloni negri si pantofi cu botul lung vrajea o tipa “sufletista” imbracata prea subtire pentru ianuarie si a carei bikini rosii ascundeau un fluture tatuat prost putin peste linia de sfarsit a fundului.

Cu mult mai fascinant ca vanzarile de sfarsit de sezon.

In clasa a 5-a si a 6-a aveam ca profesoara de biologie o baba nebuna (ciudat chestia asta avea sa se repete si in a 9-a si a 10-a). Undeva prin clasa a 6-a aveam la un momentat doi de 10 si eram tare mandru de asta ca era a naibii de greu sa obtii asa ceva la nebuna aia. Dar imediat la o saptamana mi-a impuscat un frumos 4. Asta pentru ca nu invatasem ca stiam ca aveam deja 2 note si restul colegilor aveau doar cate o nota.
In clasa a 9-a mi-am luat un 2 de la un profesor de logica ce avea impresia ca vorbeam in timp ce vorbea el… desi doar nu eram atent la ce citea dintr-un manual scris de un oarecare necunoscut ca el era prea prost sa chiar stie ce preda fara sa citeasca din carte.
In a 11-a imi luam note mici la engleza ca eram “elevul nou” .(Asta mi-a adus aminte ca in a 6-a imi luam note mici ca profesoara era diriginta surioarei mele si nu aveau o “legatura” prea stransa…)
In primul semestru din clasa a 9-a eram printre cei mai buni din clasa la fizica si chimie. Pana la sfarsitul anului acele profesoare au reusit sa ma coboare la 4 si 5.

Si lista continua destul de mult. Am invatat cate ceva din fiecare din experientele astea.
Trebuie sa te bucuri de ce ai dar sa nu te multumesti doar cu ce ai obtinut ci trebuie sa continui sa obtii si mai mult.
Viata nu e dreapta, nici corecta si nimanui nu-i pasa. Nimic nu o sa se schimbe daca iti plangi de mila ci trebuie sa ai initiativa si sa faci tot posibilul sa treci cu bine peste orice iti apare in fata.
O sa dai tot timpul peste oameni mai mult sau mai putin dificili (ca sa nu zic idioti/prosti/retardati) si din o cearta cu astfel de oameni nu iese niciodata nimic bun.
Ignoranta e cel mai puternic atu ce il poti avea.
Intodeauna sa fii pregatit sa te feresti de oameni care o sa incerce sa te coboare la nivelul lor ca pana la urma oamenii din jurul tau de pot sustine sa ajungi sus sau sa traga din tine orice strop de initiativa.
Unii oameni sunt fericiti si nu au nici macar un acoperis deasupra capului iar unii oameni au castele dar figura lor a uitat complet cum e sa zambesti. Fericirea e relativa si e diferita pentru fiecare.

Inainte era mai bine, ca sa zic asa cliseistic, sau mi se parea mai bine ca poate eram mic si prost si imi permiteam sa fiu ignorant fara sa supar, vai de mine, pe cineva.
Abia asteptam Craciunul si salivam cu varmiu’ dupa bunatatile facute de bunica sau matusile venite in vizita la tara si tineam ‘post’, nu ca ne-ar fi pasat prea tare de asta ci ca asa era bine, din respect pentru vechiurile obiceiuri sau pentru ca nu intelegeam mare lucru din ce inseamna asta. Si asteptam lipiti de soba de teracota si ne uitam la TVR1 ca era singurul post pe vremea aia.
Usor usor de la ‘tivi’ am invatat ca in aceasta perioada (ar mai fi si Pastele dar e mai neinteresant) trebuie sa fim buni. Sa dam la biserica, la saraci, la orfani si la diversi betivani lenesi ca deh saracii nu au de unde. Si DOAR in perioada asta. In restul anului.. futui pe toti in gat. Dar e bine si atat.. decat deloc.

Cand am ajuns “la oras” m-a lovit tare rautatea asta dar noroc ca invat si ma adaptez repede. Dar se pare ca doar asa am ajuns sa apreciez sarbatorile astea ca sunt unele din putinele perioade cand se aduna familia la un loc si imi place sa ii vad pe toti la un loc.. desi povestile penibile din copilaria mea sunt considerate comice de toti in afara de mine.
Am avut “ocazia” de a cunoaste foarte multi oameni si sa vad multe familii. Acum imi doresc sa fi crescut printre astfel de oameni ca poate mi s’ar fi parut si mie normal ce am vazut. Oameni si familii distruse de bauturi, batai, lacomie, indiferenta si lista poate continua.. trist.. destul de mult.
Si asa imi place sa intreb pe aia care zic ca ei cred in destin “Auzi da tu crezi ca destinul lui a fost sa devina un betivan notoriu?”, “Crezi ca e destinul ei sa suga pula tiristilor de pe centura?” sau “Cred ca e destinul lui sa mature gunoaiele lasate de tine pe strada.”
Probabil ca intr-o zi au sa isi dea seama si ei ca viata e doar un sir de decizii cu rezultate mai bune sau mai proaste. Si desi unii ar putea latra aiurea ca unii nu au avut noroc si ca asa s’au nascut cu o situatie mai precara.. se pare ca nu au deschis ochii putin sa vada ca lumea asta e plina de oameni care au preferat sa nu isi planga de mila sa se scuture de praf si sa faca ceva sa iasa din situatia de cacat in care erau.

Trecand peste astea anul asta a fost plictisitor. Noroc de criza ca a mai complicat unele treburi dar a mai si linistit niste spirite readucand balansul spre boring.
Incercand sa imi fac niste planuri pentru la anul ma gandesc in acelasi timp ca nu prea are rost, oricum au sa pice si nici nu interesant cand totul e planuit. Factorul “surpriza” e tot ce a mai ramas interesant in experienta de a trai… mai ales in neplictisitoarea Romanie.
Oricum felicitari televiziunilor si industriei media in general ca au reusit sa transforme o sarbatoare religioasa intr-o campanie de marketing de success.

Mult success in supravietui la anul!

Treabuia sa notez asta ca pe urma uit. Recent a fost ceva de genul asta:
“Nu pot veni la tine in seara asta?”,
“Hmm… nasol”,
“Ca am multa treaba.”,
“OK. No problem.”,
“Si sunt si tare obosita.”,
“Bine mai.. cum vrei tu.”,
“Da tu vrei sa vin la tine?”,
“Ba da..”,
“Dar ti-am zis ca nu pot.. sunt obosita..”,
“OK am inteles.. ne vedem maine atunci.”,
“Da… de ce nu vrei sa vin la tine in seara asta?”,
“Dar nu am zis asta..”,
“Dar ce ai zis?”,
“Am zis ca daca vrei sa vii poti sa vii.”,
“Pai vreau sa vin dar sunt obosita.”,
“Da stiu si ti-am zis ca faci cum vrei?”,
“Fac cum vreau? Adica nu te mai intereseaza nu?”,
“Errrrr.. Ba ma intereseaza dar ai zis ca esti obosita si nu vrei sa vii..”,
“Dar vreau sa vin, dar tu nu vrei sa vin.”,
“Pai vina.”,
“Dar nu pot.”,
“Stiu.. doar de asta m-ai sunat ca nu vrei sa vii ca esti obosita.”,
“Nu am zis ca nu vreau as vin. Vreau sa vin dar tu nu mai vrei sa vin.”
“M-ai sunat ca nu poti veni. DA?”,
“da..”,
“.. iar acum te certi cu mine ca eu nu vreau sa vin la tine?”,
“Ba nu!”,
“Cum adica nu?”
“Ti-am zis ca nu pot veni ca sunt obosita si pe tine te doare undeva..”

Hmm sa zicem ca si asta a facut parte din seria “OMG WTF”. Desi unii considera asta nenoroc mie totusi imi plac.
Doar ca nu reusesc sa stau prea mult prin preajma unor personaje asa colorate fara sa le zic ca’s idioate. Din pacate.
Ai asa de multe faze comice de vazut si de “adunat” incat nu iti poti imagina. Ce pot spune.. iubesc “prostia” asta.
Oricum.. uimitor cum o femeie poate sa treaca vina ei pe capul tau.

Note: Scrisesem asta in martie 2009 dar nu am mai apucat sa dau publish ca nu imi aminteam intreaga conversatie si a ramas prin arhive.. dar.. in seara asta am “revazut” o faza asemanatoare la un prieten si mi-am adus aminte. Dar tot nu imi aduc aminte care era faza cu titlul…..

Am uitat ce vroiam sa fac. Nu stiu.. undeva pe drum m-am pierdut. Stiu ca vroiam sa ajung sa fac ceva dar am uitat.
Ma pricep la asta.. la uitat. As putea spune ca face parte din cele mai bune abilitati ale mele.
E ciudat ca tot trebuie sa ma intorc din drum si se mai aduna decizii in plus. De parca nu am destule de evitat deja.
Chestia asta cu responsabilitatea nu ma incanta deloc dar ce sa-i faci daca majoritatea prefera sa asculte si sa accepte deciziile altora.
Presupun ca e mai usor asa.. si chiar e. Ce fain ar fi. Sa iti traiesti viata dupa cum vrea altcineva. Nasol totusi, ca atunci, in ultima clipa sa iti dai seama ca ai trait viata altcuiva iar a ta.. nici macar nu a inceput iar acum e prea tarziu.
Da.. ar fi fain. Decizii… decizii… si nici nu e chiar asa de greu totusi. Ai luat o decizie si gata. Dar problema nu e in asta. Asumarea rezultatului deciziei ne omoara.

Nu inteleg ceva. De ce se grabeste lumea asa de tare cu sfarsitul lumii. Peste tot sfarsitul lumii. Nu inteleg de ce fanatismul unor retardati trebuie sa fie biblia unei intregi lumi.
Ce ar trebui totusi sa facem? Sa ne rugam? Sa ne sinucidem in masa? Sa renuntam la tot si sa facem ce?
Parca mai venise sfarsitul lumii de cateva ori de-a lungul anilor. Un sfarsit chiar recent prin 2000 parca. La fiecare eclipsa solara de asemenea sunt vreo cativa destepti care vorbesc singuri cu cerul. Acum o sa mai fie unul prin 2012. O sa vina si o sa treaca si ala si o sa mai vina si altele.
Asta pana o sa ne omoram toti ca prostii in razboaie de idioti(religioase) sau pentru iubirea unei femei frumoase sau petrol sau.. pur si simplu ca putem.

“Irish coffee va rog..”, “O cola light”.. Nu stiu exact de ce deja le cataloghez idioate cand comanda cola. Si ma enerveaza ca de fiecare data ceva nu ma lasa sa ma ridic si sa plec (bunul simt presupun).. ori ca deja am comandat si chiar am chef de o cafea. Nici nu o cunosc dar deja ma gandesc cum sa o parasesc. Intotdeauna e la fel dar imi zic ca de data asta nu am dreptate si ca e diferita. Majoritatea au in repertoriu “.. stii prietenul meu..” si deja nu mai e nimic interesant. A fost o perioada care chiar a generat ceva amintiri frumoase si ceva amintiri comice si ceva amare. Acum insa la faza cu inselatul ma fascineaza doar diferitele grade de frica de a fi singure sau de a nu fi iubite sau cine naiba stie ce.. sau din mila. Asta e favorita mea.
“Stau cu el ca imi e mila sa il las singur.” Asta se traduce de obicei prin “imi e asa frica de a fi singura incat ma agat si de ultimul fraier care imi da cat de cat putina atentie indiferent cat de nefericita ma face asta si la cate trebuie sa renunt”.. pe scurt.
Nu e un razboi sau un joc. E sa gasesti pe cineva care sa te suporte fara sa trebuiasca sa te transformi sa devii altcineva.

..acum si aici nu o sa mai fim niciodata.