Ignorance is bliss

Am uitat ce vroiam sa fac. Nu stiu.. undeva pe drum m-am pierdut. Stiu ca vroiam sa ajung sa fac ceva dar am uitat.
Ma pricep la asta.. la uitat. As putea spune ca face parte din cele mai bune abilitati ale mele.
E ciudat ca tot trebuie sa ma intorc din drum si se mai aduna decizii in plus. De parca nu am destule de evitat deja.
Chestia asta cu responsabilitatea nu ma incanta deloc dar ce sa-i faci daca majoritatea prefera sa asculte si sa accepte deciziile altora.
Presupun ca e mai usor asa.. si chiar e. Ce fain ar fi. Sa iti traiesti viata dupa cum vrea altcineva. Nasol totusi, ca atunci, in ultima clipa sa iti dai seama ca ai trait viata altcuiva iar a ta.. nici macar nu a inceput iar acum e prea tarziu.
Da.. ar fi fain. Decizii… decizii… si nici nu e chiar asa de greu totusi. Ai luat o decizie si gata. Dar problema nu e in asta. Asumarea rezultatului deciziei ne omoara.

Nu inteleg ceva. De ce se grabeste lumea asa de tare cu sfarsitul lumii. Peste tot sfarsitul lumii. Nu inteleg de ce fanatismul unor retardati trebuie sa fie biblia unei intregi lumi.
Ce ar trebui totusi sa facem? Sa ne rugam? Sa ne sinucidem in masa? Sa renuntam la tot si sa facem ce?
Parca mai venise sfarsitul lumii de cateva ori de-a lungul anilor. Un sfarsit chiar recent prin 2000 parca. La fiecare eclipsa solara de asemenea sunt vreo cativa destepti care vorbesc singuri cu cerul. Acum o sa mai fie unul prin 2012. O sa vina si o sa treaca si ala si o sa mai vina si altele.
Asta pana o sa ne omoram toti ca prostii in razboaie de idioti(religioase) sau pentru iubirea unei femei frumoase sau petrol sau.. pur si simplu ca putem.

“Irish coffee va rog..”, “O cola light”.. Nu stiu exact de ce deja le cataloghez idioate cand comanda cola. Si ma enerveaza ca de fiecare data ceva nu ma lasa sa ma ridic si sa plec (bunul simt presupun).. ori ca deja am comandat si chiar am chef de o cafea. Nici nu o cunosc dar deja ma gandesc cum sa o parasesc. Intotdeauna e la fel dar imi zic ca de data asta nu am dreptate si ca e diferita. Majoritatea au in repertoriu “.. stii prietenul meu..” si deja nu mai e nimic interesant. A fost o perioada care chiar a generat ceva amintiri frumoase si ceva amintiri comice si ceva amare. Acum insa la faza cu inselatul ma fascineaza doar diferitele grade de frica de a fi singure sau de a nu fi iubite sau cine naiba stie ce.. sau din mila. Asta e favorita mea.
“Stau cu el ca imi e mila sa il las singur.” Asta se traduce de obicei prin “imi e asa frica de a fi singura incat ma agat si de ultimul fraier care imi da cat de cat putina atentie indiferent cat de nefericita ma face asta si la cate trebuie sa renunt”.. pe scurt.
Nu e un razboi sau un joc. E sa gasesti pe cineva care sa te suporte fara sa trebuiasca sa te transformi sa devii altcineva.

..acum si aici nu o sa mai fim niciodata.